Acest text face parte dintr-un articol publicat în urma unui interviu cu Jayne Schooler.

Jayne Schooler este căsătorită cu David și au doi copii adulți, unul este adoptat prin plasamant, și sunt bunici a patru nepoți. Amândoi, Jayne și David sunt recunoscuți național și inernațional ca vorbitori și formatori în domeniul adopției și plasament familial, prin organizația Back2Back Ministries, în parteneriat cu LAMb International, și Orphan’s Promise.

VORBIND CU COPIII DESPRE POVESTEA LOR

Tapestry Books oferă câteva resurse excelente pentru a ajuta să începi discuții, iar aceste discuții trebuie să înceapă devreme. Potrivit cu Jayne, ”părinții adoptivi și de plasament și copiii lor trebuie să devină confortabili cu acest subiect foarte devreme – când copiii încep să umble”. Desigur, povestea copilului trebuie spusă în așa fel încât s-o înțeleagă și s-o proceseze pe novelul lor de dezvoltare – ceea ce vei spune unui copil preșcolar nu este aceeași cu discuția pe care o vei avea cu un adolescent. Cercetările susțin ideea că un copil trebuie să-și cunoască întreaga poveste până la împlinirea vârstei de 12 ani de dezvoltare (însemnând social și emoțional, nu doar cronologic). După vârsta de 12 ani, cu cât aștepți mai mult, cu atât crește riscul de a expune copilul la informare accidentală – atunci procesul de a-i spune devine mai dureros și mai confuz pentru copil.

Cu un copil în plasament, situația poate fi un pic diferită. ”Aveți grijă”, avertizează Jayne. ”lucrați îndeaproape cu asistentul social, și dacă aveți relații cu părinții biologici, lucrați împreună pentru a spune povestea. Toată lumea trebuie să fie pe aceeași undă, pentru că nu este copilul dumneavoastră.

CUM ȘTIU CĂ COPILUL MEU ESTE PREGĂTIT SĂ-ȘI AUDĂ POVESTEA?

Jayne sugerează să acordăm atenție tipurilor de întrebări pe care copiii le pun, apoi să avem grijă să examinăm și să identificăm emoțiile care poate, au cauzat întrebările. Dacă nu împărtășești un anumit punct din povestea copilului, Jayne te încurajează să afli ce ar putea cauza ezitarea ta: este despre tine, despre părinți sau despre copil?

CUM SĂ-I ONOREZ PĂRINȚII BIOLOGICI, DAR ȘI SĂ RĂMÂN SINCER?

Jayne avertizează părinții adoptivi și de plasament să creeze un mediu de compasiune. Posibil ca trecutul părinților biologici să nu fi fost alegerea lor, iar spunând povestea, este important să luați în considerare ce s-a întâmplat în trecutul lor și a influențat povestea copilului.

”Mulți părinți biologici au suferit de la Stresul Cronic Toxic Imprevizibil”, explică Jayne. ”Posibil că nu au avut un adult stabil  în trecutul lor și nu au putut să aleagă altă cale decât cea pe care au ajuns s-o urmeze.” Apoi ei aduc rănile și trauma in viețile copiilor lor.

TREBUIE SĂ AȘTEPT PÂNĂ CE COPILUL MEU PUNE ÎNTREBĂRI DESPRE ADOPȚIA LUI?

” Ca adulți, noi trebuie să inițiem conversația,” spune Jayne. ”Este treaba noastră să spunem, nu este treaba lor să întrebe”. Deasemenea, este important să ne amintim că spusul poveștii nu se întâmplă o singură dată. Copiii vor procesa povestea lor și vor pune întrebări pe parcurs ce cresc și se maturizează. Povestea copilului este o conversație în curs de desfășurare pe termen lung, iar părinții trebuie să fie îngrijorați dacă nu au avut o conversație cu copilul lor despre povestea lor de foarte mult timp.

”În special, copiii cu vârsta între 8-12 ani pot fi foarte profunzi în legătura cu povestea lor de adopție sau de plasament. Pentru că atunci își descoperă gândurile și credințele lor despre acest lucru, așa că ei au de fapt nevoie mai mare să vorbească despre asta. Este important pentru părinte ca la această etapă, să inițieze conversația,” explică Jayne.

Fii sensibil și în acord cu comportamentul copilului tău. Copiii cu traumă vor folosi adesea comportamentul mai mult decât cuvintele. E ok să începi o conversație cu ei așa: ”Te îngrijorează sau te gândești că nu aparții familiei noastre sau că te vom trimite înapoi?” pentru că s-ar putea să experimenteze emoții ca rușinea, vinovăția sau respingerea.

10 ÎNTREBĂRI PE CARE COPIII ADOPTAȚI ȘI ÎN PLASAMENT ȘI-AR DORI SĂ FIE ÎNTREBAȚI:

  1. Știu că ai avut multe pierderi. Unii copii adoptați au spus că au crezut că totul a fost din vina lor. Ai avut vreodată gândul că ai fost responsabil pentru ce ți s-a întâmplat ție? (abordând sentimentul de vinovăție.
  2. Unii copii care provin din plasament sau orfelinate simt că ceva este greșit cu ei. Ai simțit vreodată că ceva a fost în neregulă cu tine pentru că ești/ai fost în plasament sau adoptat? Ai vorbi cu noi despre asta? (abordând sentimentul de rușine).
  3. Unii copii adoptați au spus că se simt jenați pentru că toată lumea cunoaște că ei sunt adoptați. Te-ai simțit vreodată jenat că ești adoptat/în plasamnet sau că provii din orfelinat? (abordând sentimentul de rușine)
  4. Despre ce ai vrea să vorbim sau spune-mi cum era viața ta înainte să ajungi la noi? (un copil din plasament sau din orfelinat)
  5. Te îngrijorează sau ai gânduri că tu nu aparții familiei noastre sau că s-ar putea să ”te trimitem înapoi?” Când ai aceste gânduri?
  6. Cum te simți când readucem în discuție familia ta biologică sau adopția ta?
  7. Există momente când vrei să vorbești despre familia ta biologică, dar ți-e frică să o aduci în discuție?
  8. Ai vreodată amintiri neplăcute cu care nu știi ce să faci?
  9. Sunt lucruri pe care le spunem în public despre povestea și viața ta pe care nu vrei să le spunem? Sau ce vrei să spunem?
  10. Care sunt acele lucruri care ai vrea sa le știm?

DEZVOLTÂND UN SENTIMENT DE APARTENENȚĂ

Dezvoltarea unui sentiment de apartenență poate fi grea. Un adult adoptat i-a spus lui Jayne, ”Acasă este un sentiment interior,” adică nu este un loc fizic, ci mai mult un loc emoțional. Acesta este un concept similar cu noțiunea de siguranță a copilului– un copil poate fi într-un mediu sigur, dar dacă copilul nu se simte în siguranță, comportamentul lui nu va reflecta încrederea și confortul pe care siguranța trebuie să le ofere.

Sentimentul de conectare completă s-ar putea să nu fie întotdeauna împlinit în totalitate. Cea mai bună metodă de a ajuta un copil adoptat sau în plasament să simtă acel sentiment de apartenență nu depinde doar de părinții adoptvi/plasament.

”Adulții adoptați deseori spun că cel mai grozav sentiment de apartenență a fost transmis prin acțiunile, atitudinile și acceptarea  bunicilor și a membrilor familiei extinse. De aceea este atât de important  să ai întreaga familie implicată în relații.

”Încă suntem foarte conștienți  de nevoia de conectare a copilului nostru adoptat adult,” continuă să spună Jayne.  Nu mergem mai mult de 48 de ore fără să ne conectăm cu el în vreu fel anume.”

Un cuvânt de precauție, totuși. Dacă este de plasament, fii atent să nu-ți folosești în mod abuziv familia (părinții/familia extinsă) ca pe un sistem suportiv  sau piață ieftină. Ar putea să reducă dorința și abilitățile lor  de a fi ”bunici” după ce ai adoptat dacă ei au văzut sau au auzit despre cele mai grele momente din experiența de plasament.

AJUTÂND COPILUL SĂ-ȘI PROCESEZE POVESTEA LUI

Părinți – adoptivi sau de plasament – trebuie să acorde atenție copiilor lor. Ideal, trauma trebuie să fie procesată în 72 de ore. Răspunde la istoria lor, lasă-i pe ei să-și spună povestea. Reamintiți-vă să căutați declanșatoare, care adesea au legătură cu cele cinci simțuri (gust, văz, pipăit, miros și auz). Creați un mediu de siguranță pentru copii ca să împărtășească. Și e normal ca mama adoptivă/ de plasament să stabilească etapa și să creeze mediul pentru familie.

AJUTÂND COPIII SĂ TRATEZE ÎNTREBĂRI INCOMODE

Câteodată ceilalți copii sau chiar adulți pun întrebări cu care copii adoptivi sau în plasament nu sunt chiar confortabili să răspundă. Ca părinți, trebuie să modelăm răspunsul nostru în fața lor – ia drumul cel mare, nu fi ofensat. Wise up  este o resursă care învață copii cum să se Îndepărteze, spune Este privat – noi vorbim despre asta doar acasă, Împărtășește-ți povestea  în 2-3 propoziții, și Educă pe alții încurajându-i să contacteze  organizații care poate  explica mai detaliat despre adopție și plasament.

”Părinții de plasament trebuie să dețină patru lucruri,”, spune Jayne. ”Piele dură, o inimă sensibilă, o minte învățabilă și un incredibil simț al umorului.” Aceste caracteristici va ajuta părinții să treacă prin multe situații emoționale complicate.

DESPRE MOȘTENIREA ȘI DIFERENȚELE RASIALE

Din nou, cel mai important lucru este să fii conștient de diferențe și să adoptăm moștenirea altor culturi. Un mod prin care să faci asta este să găsești un mentor – un adult cu un istoric rasial asemănător- care poate să ajute copilul tău să învețe despre viață din această unică perspectivă.

CUM ÎNCURAJEZI ATAȘAMENTUL ÎN ADOLESCENȚI?

Jayne sugerează că folosirea celor cinci simțuri este un proces lung în ajutarea adolescenților de a dezvolta relații de atașament. Și povestea lor poate e greu de spus – ei având mai multe experiențe. ”copiii vor vorbi când sunt pregătiți – poate fi două luni sau cinci ani sau 15 ani. Fii gata, nu forța … creează un mediu autentic pentru ca ei să se simtă confortabili.”

CÂND COPIII SPUN LUCRURI SUPĂRĂTOARE

Amintiți-vă că cea mai mare nevoie pentru copii adoptați este atașamentul și cea mai mare temere este separarea. Așa că, dacă ei se simt neatașați sau le e frică de separare, se vor apăra singuri deseori folosind verbal cuvinte care sunt în opoziție cu ceea ce de fapt înseamnă.  Josh Shipp, care a crescut în plasament, spune că părinții adoptivi și de plasament trebuie să învețe arta de a nu o lua personal.