Tapestry Books oferă câteva resurse excelente pentru a ajuta să începi discuții, iar aceste discuții trebuie să înceapă devreme. Potrivit cu Jayne, ”părinții adoptivi și de plasament și copiii lor trebuie să devină confortabili cu acest subiect foarte devreme – când copiii încep să umble”. Desigur, povestea copilului trebuie spusă în așa fel încât s-o înțeleagă și s-o proceseze pe novelul lor de dezvoltare – ceea ce vei spune unui copil preșcolar nu este aceeași cu discuția pe care o vei avea cu un adolescent. Cercetările susțin ideea că un copil trebuie să-și cunoască întreaga poveste până la împlinirea vârstei de 12 ani de dezvoltare (însemnând social și emoțional, nu doar cronologic). După vârsta de 12 ani, cu cât aștepți mai mult, cu atât crește riscul de a expune copilul la informare accidentală – atunci procesul de a-i spune devine mai dureros și mai confuz pentru copil.
Cu un copil în plasament, situația poate fi un pic diferită. ”Aveți grijă”, avertizează Jayne. ”lucrați îndeaproape cu asistentul social, și dacă aveți relații cu părinții biologici, lucrați împreună pentru a spune povestea. Toată lumea trebuie să fie pe aceeași undă, pentru că nu este copilul dumneavoastră.
CUM ȘTIU CĂ COPILUL MEU ESTE PREGĂTIT SĂ-ȘI AUDĂ POVESTEA?
Jayne sugerează să acordăm atenție tipurilor de întrebări pe care copiii le pun, apoi să avem grijă să examinăm și să identificăm emoțiile care poate, au cauzat întrebările. Dacă nu împărtășești un anumit punct din povestea copilului, Jayne te încurajează să afli ce ar putea cauza ezitarea ta: este despre tine, despre părinți sau despre copil?
CUM SĂ-I ONOREZ PĂRINȚII BIOLOGICI, DAR ȘI SĂ RĂMÂN SINCER?
Jayne avertizează părinții adoptivi și de plasament să creeze un mediu de compasiune. Posibil ca trecutul părinților biologici să nu fi fost alegerea lor, iar spunând povestea, este important să luați în considerare ce s-a întâmplat în trecutul lor și a influențat povestea copilului.
”Mulți părinți biologici au suferit de la Stresul Cronic Toxic Imprevizibil”, explică Jayne. ”Posibil că nu au avut un adult stabil în trecutul lor și nu au putut să aleagă altă cale decât cea pe care au ajuns s-o urmeze.” Apoi ei aduc rănile și trauma in viețile copiilor lor.
TREBUIE SĂ AȘTEPT PÂNĂ CE COPILUL MEU PUNE ÎNTREBĂRI DESPRE ADOPȚIA LUI?
” Ca adulți, noi trebuie să inițiem conversația,” spune Jayne. ”Este treaba noastră să spunem, nu este treaba lor să întrebe”. Deasemenea, este important să ne amintim că spusul poveștii nu se întâmplă o singură dată. Copiii vor procesa povestea lor și vor pune întrebări pe parcurs ce cresc și se maturizează. Povestea copilului este o conversație în curs de desfășurare pe termen lung, iar părinții trebuie să fie îngrijorați dacă nu au avut o conversație cu copilul lor despre povestea lor de foarte mult timp.
”În special, copiii cu vârsta între 8-12 ani pot fi foarte profunzi în legătura cu povestea lor de adopție sau de plasament. Pentru că atunci își descoperă gândurile și credințele lor despre acest lucru, așa că ei au de fapt nevoie mai mare să vorbească despre asta. Este important pentru părinte ca la această etapă, să inițieze conversația,” explică Jayne.
Fii sensibil și în acord cu comportamentul copilului tău. Copiii cu traumă vor folosi adesea comportamentul mai mult decât cuvintele. E ok să începi o conversație cu ei așa: ”Te îngrijorează sau te gândești că nu aparții familiei noastre sau că te vom trimite înapoi?” pentru că s-ar putea să experimenteze emoții ca rușinea, vinovăția sau respingerea.