Susține adopția copiilor

Iată că a venit timpul să vă contactați parlamentarii care vă reprezintă.

Dacă sunteți de acord cu următoarele:

  • Reducerea gradului rudelor consultate, de la IV la III. Scăderea numărului de persoane chestionate implică un volum mai mic de resurse investit și duce la eficientizarea procesului de adopție și creșterea șanselor de finalizare a demersului în termenul legal. Gradul IV este nejustificat întrucât vorbim de persoane cel mai probabil decedate (stră-stră-bunicul, unchii şi mătuşile stră-bunicului) sau din afara zonei de interferenţă a copilului (verii unchilor părinţilor).
  • Deschiderea adopțiilor internaționale pentru copiii care nu au fost adoptați după 2 ani de la declararea adoptabilității, nici de cetățeni români cu domiciliul în România, nici de cetățeni români cu domiciliul în străinătate. În momentul de față, șansa de a fi adoptat și integrat social pentru un copil cu sindrom Down sau handicap grav este cvasi-inexistentă. Acești copii merită să aibă o șansă la o familie, pe baza Convenției de la Haga și a acelorași protocoale internaționale pe care se realizează, în momentul de față, adopția internațională la cetățeni români cu domiciliul în străinătate.
  • Indemnizația introdusă în 2016 trebuie armonizată legislativ. Introducerea indemnizației pentru adoptatori este de bun augur însă, așa cum este formulată în momentul de față, încălcă dispozițiile art. 20 din Constituția României coroborate cu art. 1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta fiind aceeași, indiferent de numărul de copii adoptați. Astfel, se impune armonizarea legislației în ceea ce privește indemnizația acordată, la același nivel cu al copiilor născuți.
  • Introducerea unor sancțiuni care să facă modificările anterioare eficiente. Una dintre modificările pozitive aduse anterior este prevederea ca planul de intervenţie să aibă finalitate adopţia în termen maxim de 12 luni de la intrarea copilului în sistemul de protecție. Acest lucru ar fi trebuit să crească gradul de declarare a adoptabilităţii însă, la aproape doi ani de la adoptarea legii şi a normelor de aplicare, numărul copiilor declaraţi adoptabili rămâne la același nivel ca și în anii predecenți, respectiv sub 6%.
  • Eficientizarea serviciilor în domeniul adopției. Acordarea posibilității ca organismele private acreditate să desfășoare activități agreate de comun acord și derulate în parteneriat cu direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, ușurează și eficientizează activitatea acestora, în mod special acum, când, deschiderea oportunității adopției copiilor considerați greu adoptabili a crescut volumul de muncă pentru procesarea dosarelor și pentru derularea proceselor de adopție iar acest lucru nu a fost corelat cu creșterea numărului personalului activ din serviciile de adopție.

Acestea sunt pe scurt modificările propuse de deputatul Iulian Bulai.  Întregul proiect de lege îl găsiți aici, iar expunerea de motive aici: 2018.03.08-Expunere-de-motive-legea-adoptiei

Mai jos aveți lista parlamentarilor din județul Brașov cu adresele unde îi puteți contacta, pe e-mail sau la Biroul Parlamentar în zilele de Vineri și Sâmbătă când au activitatea în teren.

Acest proiect de lege a fost depus la Biroul permanent al Senatului în data de 13.03.2018 și urmează să fie dezbătut, de aceea e bine să le propunem aleșilor noștri să voteze acest proiect.