10 ADEVĂRURI DESPRE ADOPȚIE

Să învățăm despre realitățile acestui  dificil proces de la o mamă care a trecut prin ele.

Acesta este un text tradus din articolul  10 truths about adoption

Știați că Noiembrie este Luna de Conștientizare a Adopției? Conștietizarea adopției înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiți, dar pentru mine înseamnă să învăț în permanență și să cresc în înțelegerea mea în toate aspectele adopției.

În cei cinci ani de când am adoptat-o pe fetița mea, am învățat 10 adevăruri:

  1. Adopția nu este doar despre părinții adoptivi. Mi-am extins interpretarea despre adopție incluzând pierderile pe care le-au îndurat atât fiica mea și ceilalți copii adoptați, cât și familiille lor biologice. Am învățat să înțeleg și alte opinii din comunitatea largă a adopției, chiar dacă nu sunt la fel ca ale mele.
  2. Adopția le cere părinților să-și verifice eul la ușă. Da, toți părinții au nevoie de asta, dar cei adoptivi deseori trebuie să împărtășească cu copilul lor adoptat amintirile cu familia biologică, prezența fizică a unuia din familie, sau, mai greu, dorința pentru prezența sau amintirile cu familia biologică pe care n-a întâlnit-o niciodată. Un părinte posesiv, nesigur, nu este capabil (sau nu vrea) să ofere dragostea, suportul și înțelegerea de care are nevoie un copil adoptat pentru aceste relații și emoții complexe.
  3. Depresia post-adopție este reală, este ca depresia post-natală. Este mai bine să cunoști simptomele în prealabil și să ai un plan de acțiune în loc s-o combați.
  4. Ca scriitor, cuvintele sunt evident importante pentru mine, așa că un limbaj pozitiv despre adopție este necesar. Cuvintele pe care le alegem au însemnătate profundă, nu doar pentru copiii adoptați, ci pentru toți oamenii din această comunitate.
  5. O comunitate de sprijin și educație este esențială. Fac parte din numeroase grupuri de discuții în mass-media social și dintr-o rețea de adopții care ajută la susținerea culturii din care fiica mea provine, oferindu-i oportunități de a petrece timp cu familii care arată ca a ei. La fel ca împărtășirea de povești cu prietenii tăi, așa împărtășirea de experiențe cu alți părinți adoptivi și oferirea fiicei mele șansa de a lega prietenii cu alți copii adoptați din țara de unde provine, împiedică izolarea și ne ajută să ne simțim înțeleși.
  6. Adopția nu iese niciodată din mintea mea. Noi nu am vorbit doar o dată și gata cu fiica noastră și apoi am lasat baltă ideea că a fost adoptată. Părinții adoptivi deseori trebuie să includă elementele negative și dăunătoare întâmplate pre-adopției când discută despre adopție, cum ar fi abandonul, abuzul, malnutriția, deshidratarea, întârzieri sau provocări în dezvoltare și sindroame fetale de alcool și droguri. Aceste aspecte pot fi debilitante atât pentru copil, cât și pentru părinți dacă nu sunt luate în considerare în mod continuu.
  7. A accepta familia biologică fizic și cultura din care provine (dacă este diferită de a ta) este esențială pentru identitatea de sine pozitivă a copilului tău.
  8. Dragostea nu rezolvă tot. Niciun părinte, oricât de iubitor ar fi, nu poate înlătura prin dragoste prejudiciul care se face asupra creierului copilului atunci când există o separare permanentă de mama lui biologică. Există multe tehnici eficiente pentru a stabili o legătură puternică între copilul adoptat și părinții săi adoptivi, dar nu vor vindeca toate rănile emoționale.
  9. Discuțiile deschise, oneste și de susținere cu privire la adopție, din momentul în care a intrat copilul în familie, ajută la dezvoltarea atașamentului sănătos și oferă sprijin copilului tău în timp ce își procesează emoțiile interioare cu privire la adopția lui. Noi folosim regulat cuvântul ”adopție”, din ziua în care am adoptat-o pe fiica noastră, astfel că face parte din limbajul nostru de familie.
  10. Părinții adoptivi se vor confrunta cu multe întrebări, comentarii și sfaturi nesolicitate. Este cel mai bine să fii pregătit în avans pentru a ști cum să răspunzi. Nu toată lumea pricepe specificul tehnicilor de parenting abordate de părinții adoptivi și nici nu vă respectă întotdeauna intimitatea atunci când văd că un copil face parte dintr-o altă etnie (rasă), dar aici se află în realitate conștientizarea adopției – pentru a dezvolta respect și empatie pentru oricine este adoptat sau părinte adoptiv.

 

Jackie Gillard dinToronto, mamă adoptivă a unei fetițe din Africa de Sud și mamă vitregă a unui băiat adolescent.